Universitatea Craiova, la conducerea Uniunii Cluburilor Europene! Cum au ajuns oltenii să reprezinte la nivel înalt fotbalul românesc alături de cluburi din La Liga și Premier League. EXCLUSIV

Universitatea Craiova, la conducerea Uniunii Cluburilor Europene! Cum au ajuns oltenii să reprezinte la nivel înalt fotbalul românesc alături de cluburi din La Liga și Premier League. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Joi, 24 aprilie, a avut loc prima adunare generală a Uniunii Cluburilor Europene. În cadrul întâlnirii, Universitatea Craiova a obținut un loc de cinste.

Oltenii vor fi la conducerea Uniunii Cluburilor Europene, prin Ovidiu Costeşin, reprezentantul echipei patronate de Mihai Rotaru, director general al clubului din Bănie.

Universitatea Craiova, la conducerea Uniunii Cluburilor Europene! Oltenii reprezintă la nivel înalt fotbalul românesc

Sfârșitul lunii aprilie a venit cu o veste bună pentru Universitatea Craiova. În cadrul primei adunări generale a Uniunii Cluburilor Europene, la care au participat peste 80 de cluburi din 20 de țări, gruparea din Bănie a obținut o funcție de conducere, alături de alte 15 cluburi, care va fi exercitată de Ovidiu Costeșin.

„Prima Uniune a Cluburilor Europene, formată 80 de cluburi din 20 de țări, a permis membrilor să voteze modificări ale statului pentru ca un spectru mai larg de cluburi profesioniste să se alături organizației.

Cluburile prezente au susținut propunerile Uniunii Cluburilor Europene de a îmbunătăți și dezvolta în continuare mecanismele întregului fenomen fotbalistic”, după cum se arată în documentul oficial care a ajuns în posesia ProSport.

Universitatea Craiova este într-o companie selectă. Celelalte 15 membre reprezintă, în marea lor majoritate, țări și campionate mult mai bine cotate decât România și Superliga, cum ar fi Spania sau Anglia, La Liga și Premier League.

Conducerea Uniunii Cluburilor Europene 

• Shamakhi FK, Azerbaijan – reprezentat de Elchin Usub
• Royale Union Saint-Gilloise, Belgium – reprezentat de Alex Muzio
• NK Lokomotiva Zagreb, Croatia – reprezentat de Dennis Gudasic
• Burnley FC, England – reprezentat de Michael Smith
• Norwich City FC, England – reprezentat de James Bemment
• Fair Game (16 clubs), England – reprezentat de Niall Couper
• Maccabi Netanya FC, Israel – reprezentat de Gil Lev
• FK Jenis, Kazakhstan – reprezentat de David Loriya
• FK Metta, Latvia – reprezentat de Girts Mihelsons
• Maltese Premier League clubs, Malta – reprezentat de Joseph Muscat
• FC Eindhoven, Netherlands – reprezentat de Günther Peeters
• CS Universitatea Craiova, Romania – reprezentat de Ovidiu Costeşin
• CA Osasuna, Spain – reprezentat de Silvia Canal
• Istanbulspor, Turkey – reprezentat de Kayahan Turgay Biçer
• FC Kolos Kovalivka, Ukraine – reprezentat de Volodymyr Geninson
• Haverfordwest County AFC, Wales – reprezentat de Rebecca Nuttall

Universitatea Craiova se luptă pentru a-și croi drum în competițiile europene 

Oltenii își doresc să fie menționați în Europa și datorită prezențelor în grupele unei competiții europene. Pentru a-și îndeplini acest scop, elevii lui Costel Gâlcă trebuie ca la finalul sezonului să aibă mai multe puncte decât Farul Constanța, Rapid și CFR Cluj, și să termine pe poziția a doua. Urmând apoi să se duleze în tururile preliminare cu alte formații.

Cu 5 etape înainte de finalul campionatului, Universitatea Craiova ocupă locul 3 în clasament, cu 34 de puncte, cu 1 punct mai puțin decât echipa pregătită de Gică Hagi, care are, însă, și un meci în plus, disputându-și deja partida din runda a șasea.

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
A intrat în presa sportivă fix când se aștepta mai puțin. A avut noroc cu pasiunea pentru fotbal și statistici. Așa că a îmbrățișat drumul pavat de celebrele meciuri văzute la TV în copilărie care îl făceau să depășească ora de culcare. Și-a făcut junioratul la Sport.ro, ca în ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×